Călin Georgescu a transmis un mesaj în mediul online, la câteva ore după ce protejatul său, George Simion, a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Nicușor Dan.
Primul mesaj al lui Călin Georgescu, după ce George Simion a pierdut alegerile prezidențiale
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidnețiale din 2024, a transmis luni primul mesaj după ce protejatul său, George Simion, a pierdut alegerile prezidențiale. Acesta pare să acuze fraudarea alegerilor în mesajul distribuit în mediul online.
„Dragii mei, victoria luminii nu va fi decisă niciodată prin alegeri ci va fi generată din inimi aprinse care nu renunță, din conștiințe trezite”, a afirmat Georgescu.
![]()
„În aceste 9 luni am răspuns împreuna unei chemări, am fost împreună unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu. O lucrarea care a fost o cernere. Am ales să fim statornici și neclintiți pentru adevăruri nepieritoare în suflet. Credința noastră strămoșească, familia creștină, demnitatea, înseamnă că, mai presus de dreptatea personală, să alegem pacea. Iertați-vă unii pe alții și rugați-vă neîncetat unii pentru alții”, a continuat el.
Fostul candidat susține că alegerile au fost fraudate
Mai apoi, Călin Georgescu vorbește despre dragostea de țară și spune că aceasta valorează „mai mult decât mii de voturi false”, susținând astfel că alegerile au fost fraudate.
„România nu este pierdută, este doar rănită. Unii dintre voi plângeți, vă văd, vă simt și vă aud lacrimile grele. Plângeți, dragii mei, dar nu deznădăjduiți. Voi nu plângeți pentru înfrângere ci din dragoste pentru țară și neam, iar această iubire e singura noastră datorie. Ea valorează mai mult decât mii de voturi false sau legi date din obediență nu pentru dreptate”, a mai spus fostul candidat la alegerile din 2024.
În continuarea mesajului, Călin Georgescu îl felicită pe George Simion și spune că se roagă pentru Nicușor Dan pentru ca, la final, să reia tema fraudei.
„Îl felicit pe George Simion. A luptat și mă rog să continue să o facă cu onoare și hotărâre. Mă rog și pentru Nicușor Dan să fie un președinte înțelept pentru România și pentru aceste vremuri tulburi și complicate în țară și în lume. Dincolo de politică mă uit și la omul din el căruia îi revine misiunea de a iubi acest popor. Să nu își piardă nădejdea nimeni, indiferent de ceea ce va urma. Rămâneți credincioși până la final. Adevărata bătălie nu se joacă la urne trucate, nici în conștiințe cumpărate, ci în inimi statornice”, a mai spus politicianul.
„Eu am visat și am jertfit pentru o țară demnă și liberă, o țară a bunului simț și a valorilor moștenite de la străbuni și părinți care ne-au învățat calea dreaptă și mântuitoare. Țineți calea dreaptă, credeți doar, și atât”, li-a încheiat Călin Georgescu mesajul.
News
BREAKING: Kris Aquino Officially Cancer Free — Inanunsyo ang Kanyang Inaabangang Pagbabalik sa TV na May Nakakaiyak na Mensahe sa Fans🥺👇
BREAKING: Kris Aquino, Opisyal Nang Cancer-Free — Emosyonal na Nagpasalamat at Inanunsyo ang Pagbabalik sa Telebisyon Matapos ang halos dalawang…
💔 MARICEL SORIANO, BUMUHOS ANG LUHA! NABIGLA SA BIGLAANG PAGPANAW NI LUIS MANZANO — ‘PARA NA AKONG NAWALAN ULIT NG ANAK…
Eksklusibo mula sa Showbiz Inside PH — Isang Ina sa Puso, Isang Anak na Nawalang Parang Kidlat MANILA — Sa…
💔 VICE GANDA AT ANNE CURTIS, EMOSYONAL NA NAKIRAMAY SA BUROL NI LUIS MANZANO — ‘ISA SIYA SA PINAKAMABUBUTING TAO SA INDUSTRIYA
Eksklusibo mula sa Showbiz Inside PH – Gabi ng Luha, Gabi ng Alaala MANILA — Sa isang gabi na punô…
💔 VILMA SANTOS, NABIGLA AT LABIS NA NASAKTAN SA MALAGIM NA SINAPIT NG KANYANG ANAK NA SI LUIS MANZANO — ‘ANAK KO ’YAN, DIYOS KO…
Eksklusibo mula sa Showbiz Bulletin PH – Isang Ina, Isang KiNABUKASAN na Gumuho MANILA — Isang ina ang bumagsak sa…
💔 VHONG NAVARRO AT BILLY CRAWFORD, DUMALO SA LIBING NG KAIBIGANG SI LUIS MANZANO — LUHAAN, WALANG MAKAPANIWALA!
Eksklusibong ulat ng Showbiz Sentinel PH – Isang Gabi ng Pagdadalamhati, Puno ng Luha, Tanong, at Alaala MANILA — Hindi…
ROBIN PADILLA, SAPILITANG DINAMPOT NG MGA PULIS MATAPOS KASUHAN NI MARIEL PADILLA — ISANG GABI NG KAGULUHAN AT HINDI INAASAHANG PAGSABOG NG KATOTOHANAN
Eksklusibong ulat ng Balitang Gabi Pilipinas – Eksena ng Tunay na Buhay, Hindi Pelikula MANILA — Isang gabi ng tensyon,…
End of content
No more pages to load






