Tragdia care zguduie România. Un microbuz cu 15 copii, mulți au ajuns la spital. Cum s-a întâmplat
Un accident se putea tranforma într-o tragedie de proporţii pe o stradă din municipiul Braşov. Şoferul unui microbuz nu a acordat prioritate la ieşirea de pe o stradă secundară, şi o altă maşină care circula regulamentar l-a lovit puternic. Mai multe persoane, printre care şase copii, au ajuns la spital cu răni multiple.
15 copii se aflau în microbuz la momentul producerii accidentului. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care şoferul microbuzului iese de pe o stradă secundară pe una principală fără să se asigure. Totul se putea transforma într-o tragedie, mai ales că pe imagini se vede cum microbuzul este cât pe ce să se răstoarne imediat după impact.
„Nouă persoane, dintre care trei adulţi şi şase copii, au fost transportate la unităţi spitaliceşti pentru investigaţii medicale şi îngrijiri medicale de specialitate. Toate persoanele sunt conştiente”, a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov.
Mai multe echipe de intervenţie, printre care şi trei echipaje SMURD, dar şi o autospecială pentru transport victime multiple au fost mobilizate la locul accidentului.
„Loviturile sunt la cap, la membre superioare, membre inferioare, fără a necesita imobilizări sau intervenţii chirugicale, fără plăgi majore”, a declarat Dumitraş Octavian, managerul Spitalului de Copii Braşov.
În urma incidentului, partea din faţă a maşinii care a intrat în microbuz a fost distrusă, ambele autoturisme având nevoie să fie tractate pentru a elibera carosabilul.
News
BREAKING: Kris Aquino Officially Cancer Free — Inanunsyo ang Kanyang Inaabangang Pagbabalik sa TV na May Nakakaiyak na Mensahe sa Fans🥺👇
BREAKING: Kris Aquino, Opisyal Nang Cancer-Free — Emosyonal na Nagpasalamat at Inanunsyo ang Pagbabalik sa Telebisyon Matapos ang halos dalawang…
💔 MARICEL SORIANO, BUMUHOS ANG LUHA! NABIGLA SA BIGLAANG PAGPANAW NI LUIS MANZANO — ‘PARA NA AKONG NAWALAN ULIT NG ANAK…
Eksklusibo mula sa Showbiz Inside PH — Isang Ina sa Puso, Isang Anak na Nawalang Parang Kidlat MANILA — Sa…
💔 VICE GANDA AT ANNE CURTIS, EMOSYONAL NA NAKIRAMAY SA BUROL NI LUIS MANZANO — ‘ISA SIYA SA PINAKAMABUBUTING TAO SA INDUSTRIYA
Eksklusibo mula sa Showbiz Inside PH – Gabi ng Luha, Gabi ng Alaala MANILA — Sa isang gabi na punô…
💔 VILMA SANTOS, NABIGLA AT LABIS NA NASAKTAN SA MALAGIM NA SINAPIT NG KANYANG ANAK NA SI LUIS MANZANO — ‘ANAK KO ’YAN, DIYOS KO…
Eksklusibo mula sa Showbiz Bulletin PH – Isang Ina, Isang KiNABUKASAN na Gumuho MANILA — Isang ina ang bumagsak sa…
💔 VHONG NAVARRO AT BILLY CRAWFORD, DUMALO SA LIBING NG KAIBIGANG SI LUIS MANZANO — LUHAAN, WALANG MAKAPANIWALA!
Eksklusibong ulat ng Showbiz Sentinel PH – Isang Gabi ng Pagdadalamhati, Puno ng Luha, Tanong, at Alaala MANILA — Hindi…
ROBIN PADILLA, SAPILITANG DINAMPOT NG MGA PULIS MATAPOS KASUHAN NI MARIEL PADILLA — ISANG GABI NG KAGULUHAN AT HINDI INAASAHANG PAGSABOG NG KATOTOHANAN
Eksklusibong ulat ng Balitang Gabi Pilipinas – Eksena ng Tunay na Buhay, Hindi Pelikula MANILA — Isang gabi ng tensyon,…
End of content
No more pages to load






