Lucrurile lui Gheorghe Dincă scoase la vânzare!

Cazul monstrului din Caracal nu a ajuns nici până acum la o concluzie finală. Chiar dacă Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, nenumărate lucruri au rămas nerezolvate și întrebări fără răspuns.
Așadar, în urma a ani întregi de procese și judecăți, Gheorghe Dincă a primit câte 25 de ani pentru omor calificat, câte 15 ani pentru viol, câte 3 ani pentru profanare de cadavre și morminte, 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane în cazul Luizei Melencu și 12 ani pentru trafic de minori în cazul Alexandrei Măceșanu, însumând astfel 108 ani.
Așadar, el va executa pedeapsa maximă de 30 de ani de închisoare și este obligat să plătească daune în valoare de 700.000 de euro, dar și cheltuielile judiciare de 750.000 de lei. Totuși, aceste sume nu par că vor fi achitate prea curând. Potrivit portalului instanțelor de judecată, autoritățile au strâns din vânzarea bunurilor sale și din conturi suma de 20.763 de lei. Până acum au fost vândute aproape 30 de mii de kilograme de material feros din curtea locuinței, unde se mai adaugă un autoturism marca Ford nefuncțional și două autoturisme marca Fiat Ducato.
Momentan poliția speră că vor mai obține bani și din licitația casei, însă este puțin probabil să apară prea mulți doritori având în vedere că acolo victimele au fost sechestrate, violate, ucise și incinerate. Familiile Melencu și Măceșanu susțin în continuare faptul că fetele lor sunt în viață și că se află în altă țară.
News
BREAKING: Kris Aquino Officially Cancer Free — Inanunsyo ang Kanyang Inaabangang Pagbabalik sa TV na May Nakakaiyak na Mensahe sa Fans🥺👇
BREAKING: Kris Aquino, Opisyal Nang Cancer-Free — Emosyonal na Nagpasalamat at Inanunsyo ang Pagbabalik sa Telebisyon Matapos ang halos dalawang…
💔 MARICEL SORIANO, BUMUHOS ANG LUHA! NABIGLA SA BIGLAANG PAGPANAW NI LUIS MANZANO — ‘PARA NA AKONG NAWALAN ULIT NG ANAK…
Eksklusibo mula sa Showbiz Inside PH — Isang Ina sa Puso, Isang Anak na Nawalang Parang Kidlat MANILA — Sa…
💔 VICE GANDA AT ANNE CURTIS, EMOSYONAL NA NAKIRAMAY SA BUROL NI LUIS MANZANO — ‘ISA SIYA SA PINAKAMABUBUTING TAO SA INDUSTRIYA
Eksklusibo mula sa Showbiz Inside PH – Gabi ng Luha, Gabi ng Alaala MANILA — Sa isang gabi na punô…
💔 VILMA SANTOS, NABIGLA AT LABIS NA NASAKTAN SA MALAGIM NA SINAPIT NG KANYANG ANAK NA SI LUIS MANZANO — ‘ANAK KO ’YAN, DIYOS KO…
Eksklusibo mula sa Showbiz Bulletin PH – Isang Ina, Isang KiNABUKASAN na Gumuho MANILA — Isang ina ang bumagsak sa…
💔 VHONG NAVARRO AT BILLY CRAWFORD, DUMALO SA LIBING NG KAIBIGANG SI LUIS MANZANO — LUHAAN, WALANG MAKAPANIWALA!
Eksklusibong ulat ng Showbiz Sentinel PH – Isang Gabi ng Pagdadalamhati, Puno ng Luha, Tanong, at Alaala MANILA — Hindi…
ROBIN PADILLA, SAPILITANG DINAMPOT NG MGA PULIS MATAPOS KASUHAN NI MARIEL PADILLA — ISANG GABI NG KAGULUHAN AT HINDI INAASAHANG PAGSABOG NG KATOTOHANAN
Eksklusibong ulat ng Balitang Gabi Pilipinas – Eksena ng Tunay na Buhay, Hindi Pelikula MANILA — Isang gabi ng tensyon,…
End of content
No more pages to load






