George Simion și-a prezentat și el diplomele de studii. Cu cât a luat el BAC-ul, spre deosebire de Nicușor Dan (FOTO, VIDEO)

George Simion și-a prezentat și el diplomele de studii. Cu cât a luat el BAC-ul, spre deosebire de Nicușor Dan (FOTO, VIDEO) Sursa foto: Captura video B1 TV

În contextul actualei campanii electorale din România, diplomele de studii au devenit un subiect de interes major.

După ce Nicușor Dan și-a prezentat, luni seara, diploma de BAC, la Digi24, la dezbaterea unde George Simion nu a mers, iată că, marți, și liderul AUR a arătat diplomele sale, în cadrul unei dezbateri organizate de Camera de Comerț și Industrie a României, unde Nicușor Dan nu participat.

Așadar, putem observa că media obținută de Simion la BAC este 9,79, iar Nicușor Dan a obținut media 9,87.

Notele obținute de George Simion: 

Limba și literatura română (oral) – 10

Limba franceză (oral) – 10

Limba și literatura română (scris) – 9

Istoria românilor (scris) – 9,55

Limba engleză (scris) – 9,60

Educație fizică – 10.

Notele obținute de Nicușor Dan: 

Limba și literatura română – 9,50

Matematică – 10

Fizică – 10

Proba practică – 10.

Simion a menționat că are și o diplomă de licență în marketing. 

George Simion și-a prezentat diplomele de studii

El a reacționat la acuzațiile apărute în spațiul public, declarând că formațiunea sa este nedrept portretizată ca fiind „incultă” și a precizat că deține o diplomă de licență în marketing.

“Nu suntem acei inculți, acea pleavă a societății cum am fost portretizați de adversarii noștri”, a spus Simion.

„Nu vom lăsa capul jos în fața nimănui pentru că am văzut în ultima perioadă un șir de minciuni în spațiu public și contra-candidatul meu, protejat de diferite interese, am văzut că a venit să-și aducă diploma de bacalaureat.

Da, într-adevăr, față de fostul premier al țării, posedă o diploma de bacalaureat.

Dar și noi avem și diplome de bacalaureat, și diplome de licență și de… Sunt autentice.

Reprezintă instituții de învățământ respectabile din statul român.

Eu cred în potențialul creativ al statului român eliberat de paraziti și a poporului român, prin toți reprezentanții săi care își fac cu cinste meseria”, a mai declarat George Simion, potrivit Știripesurse.

El a prezentat diploma de bacalaureat, de licenta, de master, precum și certificatul de căsătorie.
Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat pentru a pune stop știrilor false

Amintim că și Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a adus diploma de Bacalaureat în cadrul unei dezbateri la Digi24, ca răspuns la informațiile false distribuite pe rețelele sociale. Acestea sugerau că ar fi avut medii foarte mici la examen. Nicușor Dan a arătat diploma oficială, care indică medii aproape de nota 10, pentru a dovedi că informațiile care circulă în mediul online sunt false.

Circulă de vreo două zile un fake news grosolan cu diploma mea de BAC, originalul îl am aici și putem să ne uităm pe el, pe verso sunt notele obținute, mediile pe liceu, la probele date. Salarizarea profesorilor și mai ales a debutanților e foarte importantă, nu pot să dau o cifră, ne-am dori cât mai mult, depinde cât poate economia să ducă. Așa cum am răspuns cu onestitate, nu am liniile de buget, nu am interiorizat liniile bugetului național, ca să pot să spun de unde putem să ducem bani unde. Ce pot să vă spun generic, economia românească se poate însănătoși pe cele patru linii pe care le-am spus. Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Îmi doresc foarte mult ca ele să crească”, a spus Nicușor Dan.
Sursa foto: Florin Negrutiu/Facebook