Călin Georgescu vehiculează o teorie incendiară: ‘E foarte bine că nu a mai fost turul doi!’
Călin Georgescu, candidatul independent clasat pe primul loc în primul tur la alegerile prezidențiale – anulate ulterior de CCR – a transmis un mesaj foarte intrigant, joi seară, referitor la ‘o lume nouă’ care se naște. Același tip de mesaj l-a transmis, tot joi, și fostul prezidențiabil din 2014, Victor Ponta.„Lumea veche… s-a încheiat.
Nu dispare lumea, așa cum insinuează ei. O lume nouă se naște: o lume multipolară, o lume multinodală a luat ființă. Iar faptul că nu s-a reușit în turul 2, pe data de 8 decembrie, să știți că este foarte bine“, a sus Călin Georgescu, în direct, la Realitatea PLUS. „Aceasta a dus la o trezire în conștiința poporului român, la nivel de masă. Sacrificiul făcut este mult mai mare decât funcția în sine. Este acel diamant care era în mocirlă și s-a șlefuit, acesta fiind poporul român. Dacă reușea din prima, nu era atât de provocator.
Este înălțător, măreț ceea ce se întâmplă. Este acel cocon din care iese fluturele. Asta a înțeles poporul român – ce înseamnă jertfa, imunitatea – și atunci fluturele iese și zboară către libertate. Poporul român este un uragan al libertății, pe care nu îl mai poate opri nimeni“, a nuanțat apoi fostul candidat la prezidențiale.
Un mesaj similar l-a avut și Victor Ponta, cu câteva ore înainte. Într-o postare care, inițial, ar fi trebuit să fie una de felicitări la adresa lui Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, Victor Ponta face un anunț intrigant: ‘Lumea se schimbă radical începând cu 20 Ianuarie 2025’.
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume”, iar asta se va petrece „începând cu 20 ianuarie 2025“. Aceasta este data la care Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite ale Americii, își preia oficial mandatul.
Discuția este cu atât mai intrigantă cu cât, zilele acestea, Victor Ponta se află în SUA unde s-a întâlnit cu Donald Trump, la Mar-a-Lago. Cei doi au stat la masă și au discutat despre cele mai importante teme de la ora actuală, iar Ponta chiar a postat o poză cu el pe terenul de Golf, purtând o șapcă cu ‘Trump’. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la Mar-a-Lago, reședința lui Donald Trump din Florida. Fostul premier era alături de Trump Junior, moment în care acesta l-a dus la tatăl său.
Potrivit unor surse, Victor Ponta și președintele ales al SUA au petrecut ceva timp împreună, au stat la aceeași masă, au discutat și au analizat principalele probleme de la ora actuală. Dar au vorbit bineînțeles și despre ceea ce se întâmpla în România. Este lovitura momentului din partea lui Victor Ponta, în contextul unei posibile candidaturi din partea acestuia la alegerile prezidențiale.
„Bravo Marcel & Sorin! Asta ramane – vorbele si scandalul trec!
Ps – Lumea se schimba radical incepand cu 20 Ianuarie 2025! Cine intelege si e capabil va face parte din Noua Lume – cine ramane in Vechea Lume o sa dispara odata cu aceasta!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.
News
Prima reacție a Realitatea PLUS după ce mai multe companii și-au retras reclamele pentru a nu fi asociate cu Călin Georgescu. „Foarte curios” (NG)
Realitatea Plus se confruntă cu probleme financiare după ce a devenit portavocea lui Călin Georgescu. Marile companii, românești sau străine,…
Lotlot De Leon Breaks Down After Seeing Ian De Leon’s Condition in Jail — Her Heartbreaking Reaction Will Leave You in Tears! (NG)
Lotlot de Leon Heartbroken After Visiting Ian de Leon in Jail – “It Broke My Heart to See Him Like…
Netizens React: Claudine Barretto BREAKS DOWN for Dennis Padilla’s Family — Fans Ask: Real Tears or Fake Sympathy? (NG)
Netizens React: Claudine Barretto BREAKS DOWN for Dennis Padilla’s Family — Fans Ask: Real Tears or Fake Sympathy? Manila, Philippines…
KRIS AQUINO SPEAKS OUT! Family in TEARS After Her Shocking Revelation — You Won’t Believe What Happened! (NG)
KRIS AQUINO SPEAKS OUT! Family in TEARS After Her Shocking Revelation — You Won’t Believe What Happened! Kris Aquino Says…
Julia Barretto BREAKS DOWN at Dennis Padilla’s Wake — Was It Genuine Grief or Just For the Cameras? .(NG)
Julia Barretto BREAKS DOWN at Dennis Padilla’s Wake — Was It Genuine Grief or Just For the Cameras? Julia Barretto…
Biglang Pinilit ni Coco Martin si Julia Montes na I-Test ang DNA ng Kanilang Anak, Natuklasan ang Nakakagulat na Katotohanan (NG)
Coco Martin Suddenly Forced Julia Montes to Test Their Son’s DNA, Discovering Surprising Truth In a surprising turn of events,…
End of content
No more pages to load