Oana Lis a adus un alt bărbat în casa în care locuiește alături de Viorel Lis. Cine este tânărul care a fost surprins în locuința fostului edil
Oana Lis este o femeie devotată, care îl îngrijește necondiționat pe soțul ei, Viorel. Cei doi formează un cuplu încă de la începuturile anilor 2000 și se iubesc extrem de mult, în ciuda diferenței de vârstă.
Oana și Viorel Lis formează unul dintre cele mai longevive și controversate cupluri din showbizul românesc, cei doi fiind constant în atenția publicului larg din cauza diferenței de vârstă care există între ei. De când s-au afișat împreună, Oana Lis a fost acuzată că nu îl iubește pe partenerul ei și că stă cu el grație avantajelor financiare pe care le avea atunci când fostul edil era încă în putere.
Anii au trecut, iar cei doi au demonstrat că a existat, cu adevărat, iubire în cuplu. În ziua de astăzi, când Viorel are 80 de ani și abia reușește să se mai deplaseze fără ajutorul partenerei sale, Oana îi este alături și se străduiește din răsputeri să îi ofere cele mai bune condiții pentru a-și trăi bătrânețea așa cum se cuvine.
Astfel, pe lângă numeroasele tratamente, medicamente și vizite la medic, Viorel Lis are nevoie și de îngrijire fizică. Recent, acesta a avut nevoie de o programare la frizer și, deoarece i-a fost greu să se deplaseze, Oana i-a adus hairstylistul acasă.
Soția fostului edil a postat în mediul online o imagine în care acesta este tuns de un frizer, în confortul propriei locuințe. (VEZI ÎN GALERIA FOTO DE MAI JOS IMAGINEA)
Sursă foto: Instagram
News
Prima reacție a Realitatea PLUS după ce mai multe companii și-au retras reclamele pentru a nu fi asociate cu Călin Georgescu. „Foarte curios” (NG)
Realitatea Plus se confruntă cu probleme financiare după ce a devenit portavocea lui Călin Georgescu. Marile companii, românești sau străine,…
Lotlot De Leon Breaks Down After Seeing Ian De Leon’s Condition in Jail — Her Heartbreaking Reaction Will Leave You in Tears! (NG)
Lotlot de Leon Heartbroken After Visiting Ian de Leon in Jail – “It Broke My Heart to See Him Like…
Netizens React: Claudine Barretto BREAKS DOWN for Dennis Padilla’s Family — Fans Ask: Real Tears or Fake Sympathy? (NG)
Netizens React: Claudine Barretto BREAKS DOWN for Dennis Padilla’s Family — Fans Ask: Real Tears or Fake Sympathy? Manila, Philippines…
KRIS AQUINO SPEAKS OUT! Family in TEARS After Her Shocking Revelation — You Won’t Believe What Happened! (NG)
KRIS AQUINO SPEAKS OUT! Family in TEARS After Her Shocking Revelation — You Won’t Believe What Happened! Kris Aquino Says…
Julia Barretto BREAKS DOWN at Dennis Padilla’s Wake — Was It Genuine Grief or Just For the Cameras? .(NG)
Julia Barretto BREAKS DOWN at Dennis Padilla’s Wake — Was It Genuine Grief or Just For the Cameras? Julia Barretto…
Biglang Pinilit ni Coco Martin si Julia Montes na I-Test ang DNA ng Kanilang Anak, Natuklasan ang Nakakagulat na Katotohanan (NG)
Coco Martin Suddenly Forced Julia Montes to Test Their Son’s DNA, Discovering Surprising Truth In a surprising turn of events,…
End of content
No more pages to load