Adrian Doroftei, fiul cel mare al lui Leonard Doroftei, e milionar la nici 30 de ani. Fratele lui s-a căsătorit și e tătic, dar el cum stă cu dragostea?

Adrian Doroftei, fiul cel mare al lui Leonard Doroftei, e milionar la nici 30 de ani. Fratele lui s-a căsătorit și e tătic, dar el cum stă cu dragostea?

Pe cât de cunoscut e Leonard Doroftei, pe atât de discretă e familia lui. E drept că recent a ajuns pe prima pagină a ziarelor grație nunții băiatului cel mic, Alexandru, care, între timp, a devenit și tătic. Dar rare sunt momentele când familia sa face declarații pentru presă.

Dacă băiatul cel mic pare ”aranjat”, căsătorit și cu copil, mai puține lucruri se știu despre cel mare, Adrian. Recent, însă, și acesta a intrat în vizorul presei, care l-a luat la ”puricat”, mai ales în ceea ce privește viața amoroasă.

Adrian Doroftei: ”Cel mai urât lucru este să pierzi timpul unei femei”

Tânărul de 28 de ani, care a putut fi văzut recent și la Chefi la cuțite, unde a primit nu mai puțin de patru cuțite, a declarat la Antena Stars că nu are o relație serioasă din cauza vieții dinamice pe care o duce.

A încercat, însă lucrurile nu au decurs așa cum și-ar fi dorit. Așa că, pentru o vreme, nu se mai concentrază pe această latură a vieții.

”Nu este momentul pentru o relație serioasă, pentru că nu știu dacă astăzi sunt la București, săptămâna viitoare pot fi la New York, mă pot reîntoarce, pot pleca.

Am încercat în perioada aceasta să formez relații cu femei și cel mai urât lucru este să pierzi timpul unei femei”, a declarat fiul cel mare al pugilistului.

Mama, singura femeie din viața lui

Pentru moment, cea mai importantă femeie din viața lui continuă să fie mama, Monica Doroftei, cu care are o relație specială. ”Suntem și foarte apropiați de vârstă, m-a născut când avea 19 ani, așa că a fost o relație care s-a legat instant. Mama, cel puțin prima parte a vieții ei, și-a dedicat-o în întregime creșterii copiilor ei”, mai spus Adrian Doroftei.

Fiul cel mare al lui Leonard Doroftei e milionar!

Iar dacă te întrebi cum poate fi atât de ocupat un tânăr la 28 de ani, astfel încât nici de dragoste să nu aibă timp, răspunsul e simplu: Adrian Doroftei e milionar.

Absolvent de Drept, Adrian a ajuns milionar în Canada, pe cont propriu, după ce a ales să investească la bursă.A plecat acolo primul, înainte de mutarea familiei.

Încă din studenţie, acesta a decis să se angajeze şi a lucrat pentru o perioadă la o companie aeriană de renume din ţara nord-americană.

Deşi câştiga foarte bine, fiul cel mare al lui Leonard Doroftei a decis că vrea să nu aibă şefi şi vrea să aibă propria lui afacere. Adrian şi-a investit banii strânşi la bursă şi a dat lovitura, devenind milionar.

De asemenea, Adrian Doroftei investeşte şi în domeniul imobiliarelor, după cum a afirmat el în trecut, mărturisind că job-ul avut în facultate l-a ajutat enorm. Acesta a rămas un tânăr modest, dezvăluind că s-a gândit la oamenii nevoiaşi atunci când a luat decizia de a nu-şi cumpăra un bolid de lux.

„Departe de România mă ocup cu tot ce nu aș fi putut să mă ocup aici. Sunt independent, sunt antreprenor. Am intrat în lumea dezvoltării imobiliare.

Prima dată am plecat în 2016, în timpul Facultății de Drept.

Am vrut să-mi iau mașină. În momentul în care eram în punctul de a da câteva sute de mii de dolari pe o mașină, am stat și m-am gândit că sunt oameni la mine în țară care abia își permit să mănânce și mi se pare o aroganță supremă”, a declarat Adrian Doroftei în urmă cu ceva timp.

leonard doroftei si familia, in tinerete

Adrian Doroftei, despre învățăturile transmise de tatăl său. Relație sănătoasă cu banii

Leonard Doroftei a declarat în nenumărate rânduri că e mândru de copiii săi, mai cu seamă că au ales să învețe, să facă bani altfel de cât el, cu pumnul, prin muncă fizică.

La finele anului trecut, într-un interviu acordat tot pentru Antena Stars, același Adrian a spus cât de mult își admiră tatăl și cum a reușit să nu cadă în capcana banilor, așa cum au pățit mulți tineri de vârsta lui, tineri cu părinți cunoscuți.

Adrian Doroftei s-a născut într-o familie care i-a oferit totul, dar a știut să aprecieze ce are. Mai mult, a vrut să fie independent de timpuriu, așa că nu s-a ferit de muncă.

Banii câștigați nu ușor, ci cinstit, crede el, te ajută să crești din punct de vedere al caracterului, al personalității.

„Am căutat să dau nas în nas cu dificultăți care să mă învețe ce înseamnă, de fapt, viața, și să nu trăiesc într-o bulă. Pentru mine asta a fost cel mai important, să nu trăiesc într-o bulă, așa cum, din păcate, mulți din oamenii în situația mea trăiesc. (…)

Sunt cazuri multe de prieteni care s-au pierdut din cauza banilor, dar nu din cauza banilor în sine, din cauza banilor făcuți ușor. (…) Banii dacă sunt făcuți așa cum trebuie, nu fac decât să îți evidențieze ție trăsăturile de caracter.”, a spus Adrian Doroftei la Antena Stars.

5 știri by Libertatea. Cele mai virale cinci știri mondene ale săptămânii, prezentate de Denisa Macovei!

Fiul lui Leonard Doroftei, despre tatăl lui: ”Îmi arăta diverși oameni în costum și îmi spunea…”

A căpătat aceste convingeri sănătoase de la părinți, pe care i-a văzut muncind din greu. Să nu uităm că aceștia au luat câteva afaceri de la capăt. Asta, pe lângă lupta din ring a lui Doroftei. Pe tatăl său l-a văzut plătind cu propriul sânge banii câștigați. Nu o dată Leonard Doroftei l-a atenționat pe fiul său să nu procedeze la fel, ci să-și aleagă calea de a face banii ”cu pixul”.

„Pe tata la un moment dat chiar s-a văzut fizic că muncește pentru bani, pentru că venea acasă extrem de lovit. (…)

Am avut întotdeauna un respect foarte mare față de profesia lui. Am înțeles că asta face pentru bani. El a avut grijă să vorbească cu mine și să îmi explice că eu nu trebuie să fiu niciodată în poziția respectivă, deși poate a existat o sămânță de interes. (…)

Îmi arăta diverși oameni în costum și îmi spunea: uite, eu urmează să intru în ring și să mă bat pentru bani, ei sunt îmbrăcați la costum, au facultăți și ei câștigă bani de pe urma muncii mele stând pe margine. Mi-a explicat că eu asta trebuie să învăț să fac în viață. Nu în sens de exploatare, ci în sensul de a face bani cu pixul, nu cu pumnul.”, mai spunea Adrian Doroftei, fiul cel mare al pugilistului.